Potrivit reprezentanților Poliției Locale, un alt caz a fost constatat pe Calea Martirilor, unde un bărbat în vârstă de 56 de ani, aflat în scaunul cu rotile, s-a aciuit printre oamenii străzii și refuză orice internare în vreun centru social, dar și să mai ia legătura cu propria familie. Bărbatul a fost director la o companie în urmă cu câțiva ani, are pensie peste medie, dar preferă să stea pe stradă, scrie tion.ro.
Un caz oarecum asemănător este cel al unui bărbat de 70 de ani, care are locuință în Timișoara, dar a plecat de acasă în urma unor neînțelegeri cu familia. El și-a făcut culcuș, adunând foarte multe deșeuri.
Cele două persoane au refuzat orice sprijin din partea polițiștilor locali privind transportul către centrele specializate în vederea acordării de asistență, dar cu toate acestea polițiștii locali au informat Direcția de Asistență Socială despre situația lor.