Episcopul Luigi Ventura, în vârstă de 75 de ani, a fost citat să se prezinte în fața Tribunalului din Paris pe 10 noiembrie. Dosarul a fost deschis după ce patru bărbați l-au acuzat de ”atingeri cu tentă sexuală”.
"Reafirmându-și nevinovăția, Excelența Sa își confirmă încrederea în autoritățile judiciare franceze, renunțând la imunitatea diplomatică pentru procedura cauzei și continuă să coopereze cu acestea", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.
Episcopul, fost ambasador al Vaticanului în Franța, neagă acuzațiile, dar a menționat că se va prezenta la proces.
"Episcopul Luigi Ventura aștepta această ședință ca să-și apere onoarea și inocența", a transmis avocatul său, Bertrand Ollivier, citat de hotnews.ro.
Reamintim că, în iunie, Vaticanul a dat undă verde pentru anchetarea altui episcop, acuzat de pedofilie.