"Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 94% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB", a transmis ASF, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, contribuţiile încasate în luna septembrie 2024 au fost în valoare de 1,58 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 383 lei.
La finalul lunii august, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 100,16 miliarde de lei, respectiv 66,8%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 35,75 miliarde de lei (23,8%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,48 miliarde de lei (4,3% din total active).
Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.239.012 participanţi în septembrie 2024.
În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.