2019 e un an important pentru Apple. Trebuie să țină pasul cu ce fac Samsung și alții și în contextul acesta nu se mai concentrează pe funcții excentrice. Dintr-o serie de informații desprinse din iOS 13, viitoarele iPhone-uri nu vor veni doar cu funcții în plus, ci și în minus.
Funcția 3D Touch nu va mai fi prezentă în telefoanele de top ale producătorului american. În schimb, acel gest de apăsare puternică pentru a accesa un meniu contextual va fi înlocuit cu o atingere prelungită. Așa ceva există deja pe iPhone Xr, așa că Apple știe ce are de făcut.
Printre funcțiile care vor putea fi accesate în acest fel se numără Quick Actions, Peek and Pop – pentru a previzualiza și deschide rapid imagini sau mail-uri și nu numai.
De ce renunță Apple la funcția pe care n-o avea nimeni?
Apăsările prelungite pentru accesarea de meniuri contextuale a fost prezentă de ceva timp pe Android. Fix în forma în care e pe iPhone Xr. Apple nu face decât să se adapteze la doleanțele utilizatorilor care nu prea s-au obișnuit cu ideea de apăsare mai puternică pe ecran.
Partea tristă este însă că cei care utilizează terminale cu 3D Touch și profită de acea funcție s-ar putea să fie nevoiți să se adapteze la noul mecanism. Totuși, s-ar putea să nu fie paguba prea mare. Totuși, Apple pierde astfel un avantaj pe care îl avea la capitolul inovație.