În data de 5 februarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – ITPF Sighetu Marmației, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate, relatează realitateadesuceava.net.
Astfel, în jurul orei 18.00, colegii noştri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Lupcina, județul Suceava, mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit, spre teritoriul ucrainean.
Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată nu s-au oprit, întorcându-se pe teritoriul statului vecin.
Totodată, au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.
La faţa locului au fost descoperite şapte colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.960 pachete cu țigări de provenienţă Duty-Free.
Ţigările în valoare de aproximativ 82.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.