Totul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, mai exact în jurul orei 3:30, când s-a reuși depistarea și prinderea hoților ca urmare a unei acțiuni a polițiștilor bucureșteni.
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Poliția Sectorului 3, au efectuat o acțiune operativă asupra unui grup compus din patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani, surprinși în flagrant delict în timp ce sustrăgeau catalizatoare de la autoturisme, a declrata, într-o intervenție la Realitatea PLUS, Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.
Potrivit sursei citate, hoții au încercat să scape cu două autoturisme, dar au fost imobilizați de polițiști.
Cu ocazia depistării a fost folosit armamentul din dotare, fiind trase 12 focuri de armă in plan vertical, fără a se înregistra victime sau pagube materiale.
Cercetarile sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (2 acte materiale, unul consumat și o tentativă) și pentru stabilirea întregii activități infracționale.