La Spitalul Clinic Căi Ferate au fost raportate șase cazuri de Covid-19 în secţia de Oftalmologie,la cinci cadre medicale şi un pacient.
Persoanele testate pozitiv vor sta în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie. La testarea rapidă efectuată nu s-au mai depistat alte cazuri.
Al doilea focar a fost confirmat la Clinca de Dermatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon, unde au fost testați pozitiv cinci pacienți. Aceştia au fost externaţi și vor fi monitorizați la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie, a precizat DSP Iaşi.
Miercuri, în țara noastră au fost raportate 4.004 noi infectări și 81 de decese. În unitățile sanitare de profil, numărul persoanelor internate cu Covid-19 este de 5.868, din care 696 sunt la ATI.