La acest abator, au fost confirmate peste 1.380 de cazuri și se estimează că jumătate dintre ei sunt români, pentru că abatoarele nu furnizează date despre orgininea națională a lucrătorilor străini, spune ambasadorul român.
În afara celor aproape 650 li se adaugă alți 875 de români infectați: 556 în alte abatoare, 125 în ferme, 120 la Gottingen și în jur de 120-130 în două cartiere din Berlin, a detaliat ambasadorul Emil Hurezeanu, luni seară, la un post TV.
„Dacă e adevărat, numărul românilor infectați în Germania ar putea fi evaluat la 1.300-1.400. Se poate spune că rata factorului de multiplicare, care a crescut de la sub 1 la 2,88 în Germania, li se datorează. E un fapt trist și dramatic în primul rând pentru cei bolnavi, dar și pentru autorități”, a spus Hurezeanu.
MAE a anunțat că până duminică, 21 iunie, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana și alte bunuri de strictă necesitate.
„Se fac calcule relative. Dacă jumătate dintre angajații străini ai abatorului sunt români și dacă 1.300 au fost testați pozitiv, bănuim că jumătate dintre ei, 650, sunt români. Dar aceste cifre nu se dau decât la sfârșitul unui anumit proces. Din ceea ce știm din cazul altor abatoare, avem până acum 556 de români infectați”, a mai spus Emil Hurezeanu.
Ambasadorul României în Germania spune că românii infectați cu COVID-19 la alte ferme din Germania sau care locuiesc în cartiere aglomerate nu au cerut asistență de la misiunea diplomatică și că ambasada este în contact cu autoritățile federale și locale din Germania.
Emil Hurezeanu a precizat însă că NU românii au răspândit coronavirusul în Germania.
„Teza a fost dezmințită de prim-ministrul landului și de toate autoritățile locale. În definitiv, între Germania și România nu s-a putut circula multă vreme, restricțiile de circulație au fost ridicate în întregime abia la jumătatea lunii iunie”, a spus el.
„Virusul este stimulat în abatoare de cel puțin trei factori: în primul rând, se lucrează la temperaturi foarte scăzute și oamenii stau foarte aproape unul de celălalt. Temperaturile scăzute favorizează transmiterea acestui virus, spun epidemiologii. Apoi, acești oameni au contract de antrepriză, nu au contracte directe cu patronul, care nu are nicio obligație față de angajat, ci totul se face prin intermediari. Angajatorul nu știe unde locuiesc acești oameni. Autoritățile și chiar patronatul spun că angajații sunt răspândiți în 1.300 de locuri, în localități diferite. Nici până la această oră adresele lor nu sunt cunoscute”, a explicat ambasadorul.