Unii pacienți testați pozitiv au cerut să fie externați, contacții lor, ale căror rezultate au ieșit negative, au fost mutați în saloane separate, urmând să fie retestaţi.
Potrivit DSP, focarul a pornit, cel mai probabil, de la una sau două persoane internate în Secţia de Medicină Internă care se aflau în perioada de incubaţie a virusului și de aceea, la prima testare, nu a fost identificată infecţia.
”Sigur cineva era într-o perioadă în care avea virusul, dar nu s-a evidenţiat la testare, că altfel nu ar fi ajuns în secţie, din moment ce toţi erau negativi. Probabil una sau două persoane erau deja în perioada de incubaţie”, a explicat şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, potrivit Agerpres.
În rândul angajaților care lucrează pe secția unde a apărut focarul nu au fost confirmate cazuri pozitive. Şefa DSP a menţionat că, potrivit metodologiei, nu au fost testaţi şi angajaţii vaccinaţi anti-Covid şi cei care se află în perioada de 90 de zile după infectare, pe motiv că nu prezentau simptome.
Vineri, în județul Bistriţa-Năsăud au fost raportate 79 de noi cazuri Covid-19. Trei unităţi administrativ-teritoriale au o rată de infectare de peste trei cazuri la mia de locuitori: comuna Budacu de Jos (3,85), comuna Măgura Ilvei (3,33) şi municipiul Bistriţa (3,27).
Date la zi despre evoluția COVID-19 în România găsiți pe pagina special dedicată Coronavirus România.