FMI. O misiune a Fondului Monetar Internţional (FMI) va sosi marţi la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.
FMI. Guvernul vrea ca board-ul FMI să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenţie, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
FMI. Mediul de business face apel la Executiv să acţioneze în spiritul poziţiei adoptate recent de Comisia Europeană potrivit căreia îndeosebi politicile FMI şi ale Băncii Mondiale nu sunt în totală concordanţă cu obiectivele asumate de ţările membre în cadrul Agendei UE 2020.
FMI. "AOAR susţine necesitatea găsirii de spaţiu fiscal adoptării de măsuri care să permită dezvoltarea economică, ca premisă a creşterii veniturilor bugetare. Utilizarea în continuare a creşterii fiscalităţii, ca şi a altor măsuri care reduc posibilele încasări bugetare (întârzierea aplicării de redevenţe europene pentru exploatarea resurselor de gaze şi petrol îngheţate, în prezent, creşteri nejustificate a preţului gazelor naturale ş.a.) vor avea grave consecinţe asupra competitivităţii economiei României, aflate încă într-un profund proces de schimbare structural", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
FMI. Astfel, oamenii de afaceri solicită Guvernului să susţină în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional necesitatea mai multor măsuri, printre care
- asigurarea de resurse financiare speciale pentru a susţine creşterea potenţialului investiţional al sectorului privat,
- acceptarea consolidării fiscale pentru grupurile de firme cu capital românesc, similar cu practica acceptată pentru grupurile de firme internaţionale,
- creşterea semnificativă a finanţării unor programe care generează locuri de muncă, reducerea fiscalităţii aplicate câştigurilor salariale.
FMI. "AOAR cere Guvernului să adopte în viitoarele negocieri o poziţie fermă care să favorizeze o dezvoltare economică durabilă, şi nu doar satisfacerea unor criterii macroeconomice imediate, practică ce şi-a dovedit deja limitele prin îngheţarea consumului intern în 2013 şi a reducerii veniturilor bugetare, chiar în condiţiile unei creşteri economice importante", se mai spune în comunicatul prezentat de Mediafax.