Conform unor surse medicale, Florin Piersic va fi supus, mai întâi, unei operaţii pentru a i se remonta proteza pe care o avea la genunch, care i-a fost extrasă şi înlocuită provizoriu cu una specială, cu antibiotic, pentru a combate infecţia. După acest pas, ar urma ca artistului să-i fie remontat și stimulatorul cardica, eliminat inițial tot pentru că fusese atins de infecţie, relatează un post TV.
Florin Piersic a început duminică recuperarea după problemele de sănătate pe care le-a avut și starea sa este "spre bine", conform unor surse citate de Realitatea PLUS.
Luni, spitalul Foișor a informat oficial că "Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 12.05.2024 de către echipa medicală, arată o ameliorare a stării generale, concomitent cu procesul de normalizare a indicatorilor biologici și de evoluție favorabilă a plăgii operatorii. Pacientul se mobilizează și prezintă un tonus psihic bun."