„Să fiți sănătoși, mi-e greu să vă urez să fiți fericiți, e greu să fii fericit, dar dacă ai o speranță și un gând bun către cel de sus mai putem să zicem că avem o speranță.
Mă gândesc cu drag la ziua de florii când mama mea și tatăl meu, Dumnezeu să-i odihnească, spuneau: Florine, astăzi vin floriile cu soare și soarele cu florii.
La vârsta asta mă bucur că încă urc pe scena, că îi am în față... pentru mine asta este bucuria”, a spus Florin Piersic.
Unul dintre cei mai iubiți actori români își sărbătorește onomastica alături de publicul drag sufletului său. Florin Piersic urcă pe scenă de ziua lui. La cei 87 de ani, marele actor se află într-o formă de invidiat și de Florii, de la ora 19.00, actorul poate fi văzut la Cluj, în spectacolul "Străini în noapte", alături de Medeea Marinescu.