”Este o singură hotărâre de CNSU care a fost aprobată. Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului, poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie. Este momentul să dăm un restart acolo”, a spus premierul.
Cîțu a adăugat că toate hotărârile CNSU au fost prezentate şi comunicate publicului. ”După cum ştiţi dumneavoastră, sunt sigur că o ştiu şi cetăţenii României: prin hotărâre de guvern se aprobă măsurile legate de COVID, acestea se publică după aceea în Monitorul Oficial. Era simplu de verificat. Îi voi răspunde doamnei Avocat al Poporului oficial, dar mă surprinde la acest nivel să vină o astfel de cerere”, a mai spus premierul.
Reacția vine după ce, marți, Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat că instituţia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), de la începutul acestui an şi până în prezent, nu au fost publicate în Monitorul Oficial, lucru obligatoriu pentru intrarea în vigoare a unui act normativ.
Citește și: ”Avocatul Poporului, la "Legile Puterii", despre restricțiile care nu apar în Monitorul Oficial”