Florin Cîțu: ”Vreau să le mulţumesc românilor pentru că împreună am trecut printr-un an dificil, împreună am purtat mască, împreună am păstrat distanţarea socială, împreună ne-am vaccinat, vreau să le mulţumesc că au înţeles că avem o campanie de vaccinare care continuă şi astăzi avem un număr record de persoane vaccinate, 120.000 de persoane vaccinate. Campania continuă, românii au înţeles că singura soluţie de ieşire din pandemie o reprezintă vaccinarea. Dar știți foarte bine că de la 1 iunie vom da drumul la mai multe evenimente cu anumite reglementări. Dar azi e primul pas pentru revenirea la normalitate, e un pas important. România e prima țară din UE care face acest pas datorită românilor, care au înțeles să se vaccineze.”
Florin Cîțu s-a arătat ”fericit” să asistă la spectacolul-pilot care are loc la Teatrul Naţional, afirmând că acesta este „un pas important pe care România îl face” către revenirea la normalitate. Șeful Guvernului a ținut să precizeze că specialiştii au fost cei care au recomandat ca sala de la TNB să nu fie ocupată 100% şi să se poarte masca de protecţie pe durata desfășurării spectacolului.