Invitația a fost făcută într-un mesaj postat pe Facebook. Printre datele pe care ar urma să i le prezinte liderului social-democrat, Cîțu menționeză deficitul bugetar, situația împrumuturilor, a datoriei, a cheltuielilor și a veniturilor.
În mesaj, Cîțu își exprimă speranța ca liderul PSD să răspundă invitației și îi transmite că ”sunt momente în viața fiecărui om politic când trebuie să se ridice deasupra intereselor de partid.”
”Având în vedere situația dificilă, din punct de vedere sanitar și economic, prin care trece România astăzi, consider că o astfel de întâlnire trebuie să exceadă contrele politice și să aibă un singur obiectiv, sănătatea și bunăstarea românilor. În același timp, consider că este important să avem această discuție înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură”, mai scrie ministrul.
Invitația inițială adresată liderului PSD de ministrul Finanțelor a fost făcută marți seară, la emisiunea ”Legile Puterii”, de la Realitatea Plus.