Florin Cîțu: „Am avut, astăzi, prima discuție în Comitetul Interministerial care pregătește revenirea la normalitate a României, în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni, proces care are ca reper data de 1 iunie 2021. Este un moment pe care îl așteptăm de un an de zile, pentru că avem speranța reluării treptate a vieții normale după perioada dificilă a pandemiei.
Fiecare minister va face propuneri, pe baza consultărilor cu sectoarele de activitate. În acest comitet le vom analiza, pentru a putea veni și prezenta public soluții menite să pregătească revenirea la viața socială și economică anterioară crizei sanitare.
1 iunie este primul pas, pe care îl putem face dacă vom continua să respectăm măsurile de protecție sanitară și ne vom vaccina.
Obiectivul nostru rămâne imunizarea a cinci milioane de persoane, adică 35% din populație, până la sfârșitul lunii mai, și a zece milioane de persoane până la 1 august.
O campanie de vaccinare de succes aduce normalitatea în România!”