Florin Cîțu i-a chemat la București pe toți liderii de organizații județene care au anunțat că-l susțin pentru a-i fi alături la depunerea candidaturii.
Moțiunea cu care Florin Cîțu candidează pentru șefia PNL se numește „România liberală”.
Moțiune depusă în mijlocul unor scandaluri
Premierul se află în mijlocul mai multor scandaluri de când s-a aflat de arestarea sa din SUA. Florin Cîţu a fost arestat (luat în custodie) de către autorităţile americane pe 3 decembrie 2000, după ce la ora 2.08 noaptea, a fost prins pe Lincoln Way de pe Podul Squaw Creek, oraşul Ames, din Comitatul Story, conducând un Ford Probe roşu, cu un Blood Alcohol Content de de 0.161, limita legală fiind de 0.08.
Fotografia de la arestarea lui Florin Cîțu în SUA a fost făcută publică vineri. Documentul îl înfățișează pe Florin Cîțu (28 de ani, la acea vreme), purtând ochelari și îmbrăcat într-un tricou alb, cu spatele la perete, având numărul de caz: 23665. Nume: Florin Vasile Cîțu. Sex: Bărbat. Rasă: Alb. Înălțime: 1,73 m. Greutate:70,3 kg.
FOTOGRAFIA de la arestarea lui Florin Cîțu în Statele Unite
Premierul are încă un nou dosar, de data aceasta în instanța civilă. A făcut un credit de 6.700 de dolari, dar a uitat să mai plăteasă. Creditul a ajuns pe mâna unei firme de recuperări, care l-a obligat, în instanță, să plătească aproape 10.000 de dolari, cu tot cu dobânzi și alte taxe.