"Mă îngrijorează evoluţia unor indicatori economici care sunt legaţi, bineînţeles, inflaţie, dobânzi. De obicei, vedem o creştere a inflaţiei şi a dobânzilor înaintea unei crize economice. Şi depinde doar de măsurile pe care le vom lua la guvernare să nu avem o criză economică. Soluţii vom găsi şi avem, doar trebuie să ne punem la masă şi să le căutăm, pentru că dacă noi am reuşit să găsim soluţii atunci când economia a fost închisă două luni de zile - nu există altă provocare mai mare să poţi să scoţi economia dintr-o astfel de criză - vom găsi şi acum. Doar trebuie să accepţi că există o problemă şi apoi să venim cu o soluţie", a declarat, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, liderul PNL.
Cîțu a vorbit și despre reproșurile lansate către ministrul social-democrat al Finanțelor, Adrian Câciu, legate de dobânzile mai mari la care s-a împrumutat statul de la începutul anului.
"Sunt sigur că vom avea o discuție în Coaliţie, în perioada următoare, în care ministrul Finanţelor va explica dacă aceste îngrijorări ale mele sunt împărtăşite şi de ei. Sper ca evoluţia dobânzilor sau măsurilor pe care le vom lua să nu ducă la o creştere şi mai mare a dobânzilor, a inflaţiei. Ne aşteaptă în martie evaluarea României de către agenţiile de rating şi orice semn dinspre agenţiile de rating care arată că România nu merge într-o direcţie bună va însemna costuri şi mai mari de împrumut. De aceea trebuie să fim foarte atenţi cu măsurile pe care le luăm. Toate să meargă în direcţia menţinerii deficitului cel puţin la nivelul la care ne-am asumat la începutul anului", a mai afirmat fostul premier.