Florin Cîțu: „Prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 în România și un moment istoric/ de referință pentru țara noastră, în lupta împotriva virusului care a răpit prea multe vieți și a bulversat întreaga lume! Mihaela Anghel, asistent medical din echipa care a preluat primul pacient confirmat cu SARS-COV-2 în țara noastră, a primit și primul vaccin împotriva COVID-19.
După 10 luni de la primul caz de infectare din România, începe lupta prin care ne putem recâștiga viața normală.Vaccinarea împotriva COVID-19 începe cu oamenii fără de care sănătatea românilor nu ar mai putea fi asigurată.Vor fi vaccinuri gratuite pentru toți cei care doresc să se imunizeze. Pentru cei care încă ezită, specialiștii vin cu informații solide, validate științific, care să-i ajute să ia decizia corectă.
Vaccinarea este sigură, este voluntară/ neobligatorie și nu vor fi impuse restricții pentru cei care nu se vaccinează! Vaccinarea împotriva COVID-19 reprezintă calea cea mai rapidă și mai sigură de gestionare a pandemiei, de limitare a acesteia. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inclusiv în perioada Crăciunului și a Anului Nou, ne oferă șansa revenirii la normalitate.
Ieri am primit primele 10.000 de doze de vaccin, și săptămânal vom primi în jur de 140.000 de doze. România va beneficia de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin. Primii pași din cadrul campaniei de vaccinare s-au desfășurat ireproșabil până acum și sunt sigur că această campanie se va derula foarte bine în continuare.
Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 - Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.”