Președinții celor 15 organizații sindicale din poliție, penitenciare și ale militarilor rezerviști, care reprezintă împreună aproximativ 150.000 de membri, au solicitat în data de 21.01.2022, sprijinul președintelui Partidului Național Liberal (PNL), Florin Cîțu, în identificarea unor soluții care să facă posibile, în anul 2022:
- aplicarea în integralitate a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în ceea ce privește întreg personalul din familia ocupațională apărare, ordine publică și securitate națională;
- actualizarea pensiilor militare de stat conform Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat fără modificările și completările ulterioare, așa cum a fost adoptată de Parlamentul României.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a transmis reprezentanților angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională că sunt așteptați în data de 31.01.2022, ora 10:00, la Senatul României, pentru a identifica soluții în vederea deblocării crizei generate în luna decembrie 2021 de înghețarea salariilor și pensiilor.
Cele 15 organizații sindicale reprezentative consideră că dialogul cu președintele Florin CÎȚU ar trebui să fie în măsură să contribuie în mod clar la îmbunătățirea politicii sectorului de apărare, ordine publică și securitate națională și să conducă la rezolvarea problemelor recurente din poliție, penitenciare și a celor din structurile militare ale statului român.
Totodată, sindicatele sunt de părere că probleme prezentate liderului Partidului Național Liberal (PNL), Florin CÎȚU, au un impact semnificativ asupra condițiilor de muncă ale celor aproximativ 300.000 de angajați din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, iar rezolvarea acestora ar contribui în mod pozitiv la creșterea siguranței cetățenilor și implicit la sporirea încrederii opiniei publice în poliție, penitenciare și în instituțiile militare ale României.