Potrivit edilului, atât în cazul perchezițiilor făcute la biroul său din Primărie, cât și la domiciliu, procurorii au verificat filă cu filă documentele de vânzare-cumpărare a imobilului din Rânca, precum și contractele acordate de municipalitate firmei Presanitas. El a afirmat că elementul comun al celor două dosare îl reprezintă firma Presanitas, patronul societății fiind cel care a vândut către fiica și ginerele primarului casa de vacanță din Rânca. Percheziții au avut loc și la sediul Aparegio, societatea care asigură alimentarea cu apă în Târgu-Jiu și alte orașe din județ și care, de asemenea, a derulat mai multe contracte cu firma Presanitas.
"În urma unei sesizări, procurorii au făcut percheziții în mai multe puncte, una la Primăria Târgu-Jiu, la societatea Aparegio, la societatea Presanitas cu care atât Primăria, cât și Aparegio au avut relații de colaborare. Pot să spun că de la mine din birou, în urma perchezițiilor, nu au fost ridicate documente pentru că nu au găsit ceea ce căutau, nici de acasă nu au plecat cu niciun document pentru că nu au găsit unele referitoare la conținutul reclamației. E ceva normal, ne vedem de activitate în continuare, am văzut că pe posturile de televiziune a apărut o informație eronată, contractul derulat de Aparegio nu are legătură cu Primăria decât că noi suntem beneficiarul unui program pe fonduri europene, iar programul de 90 de milioane este la nivelul întregului județ, nu doar la cel al municipiului Târgu-Jiu. Totul s-a desfășurat sub conducerea unității de implementare și a societății Aparegio, noi nu am avut nici măcar oameni în comisiile de licitație. După câte am înțeles, de la Primărie s-au solicitat contractele de colaborare cu firma Presanitas de-a lungul anilor, eu știu că totul este în regulă, dacă firma a lucrat a făcut-o pe baza unor licitații câștigate corect. Este un dosar în cercetare, se cercetează, nu e nicio problemă. Nu știu cine a depus sesizarea. Practic, la mine în birou au luat filă cu filă, dosar cu dosar și au verificat, acasă la fel, au luat toate documentele. La canalizare, nu are nicio legătură cu primăria și cu sesizarea împotriva mea. Este un dosar mai vechi la Aparegio, s-au reclamat ei între ei constructorii și de fapt sunt două dosare. Nici eu, nici fiica și nici ginerele meu nu am fost audiați", a spus Florin Cârciumaru.
El a mai precizat că vila din zona montană Rânca a fost achiziționată după nunta fiicei sale, în toamna anului 2010, tranzacția desfășurându-se corect.
"În legătura cu vila de la Rânca, este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare între fiică și ginere, nu are nicio legătură cu mine, totul s-a întâmplat după nunta lor, a fost dorința lor. Probabil că sesizarea aici vrea să facă trimitere, dar sunt acte care demonstrează că totul a fost corect, este un contract de vânzare-cumpărare, cu factură de la firma Presanitas, dar nu are nicio legătură cu contractele acordate de Primărie. Probabil s-au gândit că e posibil să apară vreun comision, dar lucrurile nu stau așa. Nu am motive de îngrijorare. Este doar o întâmplare faptul că locuința de vacanță a fost cumpărată tocmai de la domnul Lungu (patronul firmei Presanitas — n.r.), o să vedeți că cel care a vândut foarte târziu a realizat cui a vândut", a conchis Cârciumaru.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Craiova au efectuat, marți dimineața, percheziții domiciliare în șase locații din județul Gorj, din care una este sediul unei instituții publice, restul ale unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, cercetările sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008-2015.