Buchetele de flori depuse în parcurile londoneze în semn de omagiu pentru regina Elisabeta a II-a vor fi transformate în compost şi reutilizate la plantarea unor noi straturi de flori.
Numeroase buchete şi coroane de flori au fost depuse în parcurile din Londra, ca și la Palatul Buckingham, începând de pe 8 septembrie, în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a, la capătul unei domnii de 70 de ani.
Aceste omagii florale vor începe să fie colectate luni, la o săptămână după funeraliile naţionale ale suveranei.
Pot fi depuse în continuare noi buchete, dar florile trecute sau cele veştejite vor fi ridicate și transformate în compost, a anunțat autoritatea care administrează parcurile regale din Londra, potrivit AFP.
Compostul produs va fi utilizat pentru proiecte de amenajare peisagistică şi plantarea unor noi straturi de flori în parcuri.
„Prioritatea noastră în acest moment este de a administra cantitatea enormă de flori şi de omagii depuse în grădina Green Park. Vom pune deoparte pluşurile şi celelalte obiecte depuse. Vom lucra în strânsă colaborare cu partenerii noştri pentru a decide ceea ce este de făcut în decursul săptămânilor următoare, cu discreţie şi sensibilitate”, a mai explicat un purtător de cuvânt al Royal Parks, care administrează totodată şi alte spaţii verzi celebre precum Hyde Park sau Kensington Gardens.
În Green Park, situat în apropierea reședinței regale din Londra, a fost amenajat un loc special unde a ufost depuse florile britanicilor în memoria reginei lor.
Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. S-a stins din viață la Castelul Balmoral, Scoția, reședința de vară regală preferată de regină. Sicriul Reginei a fost adus în Londra săptămâna trecută, iar luni, 19 septembrie, fosta suverană a fost înmormântată după funeralii de stat grandioase, la Capela Castelului Windsor.
Sursă Foto: Profi Media