FLAPPY BIRD. Indiferent dacă vă aflaţi în categoria celor care s-au săturat deja de Flappy Bird sau pur şi simplu nu ştiu cum să-l joace, partea bună este că, în curând, subiectul nu va mai fi de interes. Partea şi mai bună constă în faptul că există câteva mijloace prin care îl puteţi şi voi experimenta.
În primul rând, după ce au început să fie scoase de pe ebay iPhone-uri de mii de dolari cu Flappy Bird instalat, acum a început să apară o nouă categorie de terminale pe Craigslist. Acesta din urmă este un serviciu online similar cu Tocmai sau Mercador de la noi.
FLAPPY BIRD. Jeff Nelson, un american care a reuşit să-şi instaleze Flappy Bird pe iPhone-ul din dotare s-a gândit să devină întreprinzător şi să câştige o sumă frumoasă de bani din urma achiziţiei. Astfel, deşi există peste 81 de clone de Flappy Bird pe Google Play şi Apple AppStore, în cazul în care vă doriţi experienţa originală, respectivul tânăr vă închiriează smartphone-ul său cu un dolar pe minut de joacă. Argumentul pentru acest gest josnic constă în faptul că, din punctul să de vedere, merită să cheltuiţi câţiva dolari pentru descoperi cât de ,,incredibil de frustrant este jocul” înaine să cheltuiţi câteva mii de dolari pe un iPhone cu el instalat. Apropo, în cazul în care aţi uitat, pe vremea când era disponibil oficial respectivul titlu, putea fi descărcat gratuit şi profitul dezvoltatorului era exclusiv din reclame. Ca găzduire de gaming, Nelson s-a gândit vă invite la el acasă în Washington DC, la un Starbucks sau în alt loc public.
În altă ordine de idei, dacă vreţi să pierdeţi ceva timp în faţa unei sesiuni extinse de Flappy Bird, o puteţi face prin intermediul browser-ului, accesând freeflappybird.org. Apropo, această variantă funcţionează şi de pe un smartphone cu Android sau iOS.