UPDATE 17.30: Procurorii Parchetului Capitalei au solicitat vineri judecătorilor de la Tribunalul București arestarea preventivă a lui Alexandru Frâncu, unul dintre fondatorii trupei Paraziții, acesta fiind acuzat de trafic de influență pe lângă funcționari din cadrul Direcției de Cultură Patrimoniu Cultural și Culte a Ministerului Culturii.
În același dosar, procurorii cer arestarea lui Petre Obrescof, complicele lui Alexandru Frâncu.
Angajaţi ai Direcției Generale Juridice și Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii sunt bănuiţi că au luat mită sume de până la 10.000 de euro, ca să acorde avize de construcție pentru clădiri de patrimoniu.
Alexandru Francu, fondator al trupei Paraziții, a fost prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro, pentru a intermedia influența în cadrul Direcției Generale Juridice și Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii. Denunțător în dosar este cel care i-a dat banii.
El le-a spus anchetatorilor că a solicitat un aviz de construcție, dar i s-au cerut bani. 10.000 de euro. Intermediatorul șpăgii ar fi fost chiar Alexandru Frâncu, care l-ar fi convins pe denunțător să facă rost de banii în schimbul cărora urma să primească avizul de construcție.
Cine este Alexandru Frâncu
Alexandru Francu este milionar în euro. Deține o vilă și un apartament de lux în Capitală, o casă de vacanță în străinătate, și este posesorul a două limuzine.
De asemenea, acesta este și patronul unui hotel de fițe din Bucureşti, conform click.ro.
La mijlocul anilor 1990, Francu a înfiinţat alături de Cheloo trupa Paraziţii.