O instanţă din Londra a decis punerea în libertate a lui Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, care se afla în custodia Poliţiei londoneze, până când va fi judecată cererea de extrădare depusă de autorităţile de la Bucureşti, unde a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele acestuia, a declarat, potrivit news.ro, avocatul acestuia, Cătălin Breazu. "Instanţa încă nu s-a pronunţat pe cererea de extrădare în privinţa lui. Este o pronunţare cu privire la starea lui de libertate până la judecarea extrădării, care va fi undeva în toamnă", a declarat Cătălin Breazu, avocatul lui Alexander Adamescu.
Alexander Adamescu este acuzat de dare și luare de mită, iar Tribunalul București a decis arestarea preventivă în lipsă a acestuia. În zilele următoare se vor face demersurile pentru ca fiul omului de afaceri Dan Adamescu să fie extrădat în România.