Volumul lui Shakespeare conţine 36 dintre piesele dramaturgului. iar copia vândută miercuri este una dintre cele doar şase cunoscute ale acestei colecţii. Celelalte exemplare „First Folio” se află în posesia unor colecţionari privaţi. Volumul avea un preţ estimativ cuprins în intervalul 4 milioane – 6 milioane de dolari, astfel că cele aproape 10 milioane de dolari plătite au fost o adevărată surpriză. Identitatea cumpărătorului nu a fost deocamdată dezvăluită. Printre piesele incluse în First Folio se numără Macbeth și A XII-a Noapte.
Precedentul record de preţ pentru o copie a volumului „First Folio” era de aproape 6,2 milioane de dolari şi fusese stabilit în 2001, au precizat reprezentanţii casei Christie’s. Tranzacţia de miercuri reprezintă o premieră după o pauză de aproape 20 de ani când o copie completă a volumului „First Folio” a fost pusă în vânzare în cadrul unei licitaţii.
A rare copy of Shakespeare's First Folio sold for almost $10 million Wednesday, becoming the most expensive work of literature ever to appear at auction, according to Christie's. https://t.co/pzQLYVT5BK
— CNN (@CNN) October 15, 2020