Conform surselor din piață, România este un teren fertil al afacerilor cu impact negativ asupra mediului. Deși e membră a Uniunii Europene, România e tratată de multe firme occidentale ca o țară din lumea a treia, în care se externalizează practic costurile de mediu. Așa se explică importul anual în România a mii de tone de deșeuri pentru reciclare sau pentru depozitare, precum și mutarea în țara noastră unor afaceri interzise în Occident din cauza faptului că poluează prea mult.
Chiar înaintea pandemiei COVID-19, Olanda hotărâse că va interzice complet fermele de animale de blană, argumentând această decizie pe considerente de poluare a mediului, precum și pentru a opri suferința animalelor din ferme. Interzicerea acestor ferme urma să se facă după o perioadă de tranziție de mai mulți ani, dar pandemia a grăbit închiderea fermelor olandeze.
La argumentele legate de poluare și de suferința animalelor, s-a adăugat și riscul asupra sănătății umane, după ce s-a descoperit virusul COVID-19 în zeci de ferme, iar specialiștii în biologie au avertizat asupra mutațiilor pe care acest virus le-ar putea înregistra prin trecerea de la animale la oameni.
Astfel, oamenii de afaceri olandezi care cresc animale de blană s-au reorientat către țări din est, precum România, în care problemele de mediu sunt tratate încă destul de superficial, iar aplicarea legislației este insuficient de severă.
În România există două ferme de nurci, ambele deținute de companii olandeze, precum și câteva ferme mai mici de șinșile. Industria blănurilor se află într-un declin pronunțat în România, în condițiile în care cererea de blănuri a scăzut puternic, iar marile case de modă au început să renunțe la folosirea blănurilor în colecțiile lor vestimentare.
