"Am analizat toate problemele cu care se confruntă în acest moment unitatea medicală, unul dintre cele mai stringente neajunsuri fiind lipsa unui spațiu adecvat pentru o funcționare optimă și eficientă a spitalului, clădirea în care funcționează în prezent o parte a secțiilor medicale necesitând lucrări de consolidare și reabilitare.
Am dorit să discut atât cu managerul acestui spital, care are datoria de a crea toate condițiile pentru ca activitatea medicală să se desfășoare fără sincope, coerent și eficient, cât și cu profesorii care au misiunea nobilă de a trata pacienții, dar și de a forma noi cadre medicale, pentru a lua cât mai rapid toate măsurile necesare astfel încât acest spital, unitate de elită în sistemul medical din România, să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Vorbim despre un spital care funcționează de 70 de ani, unde sunt școliți anual peste 2.000 de studenți și 1.000 de rezidenți din țară și din străinătate.
Avem datoria atât profesională, cât și morală să ne implicăm astfel încât în acest spital actul medical să fie asigurat la cele mai înalte standarde, cu atât mai mult cu cât aici sunt tratați zilnic sute de pacienți dintre care foarte mulți copii, care nu își permit să acceseze servicii stomatologice private", a spus Firea.
Sursa: Stiripesurse.ro