Gabriela Firea dă vina pe opoziţie pentru gropile din Capitală. Primarul General îi acuză pe consilierii PNL că s-au opus funcţionării companiilor municipalităţii, cu care reabilitarea străzilor ar fi fost făcută la costuri reduse.
,,Aşa trebuie să lucrăm pe vechile contracte, mult mai scumpe", a spus Firea care a mai precizat că diferenţa de bani o va imputa chiar consilierilor PNL.
În replică, consilierul general al PNL Ciprian Ciucu spune că banii pentru gropile din București au fost transferați în cele 22 de companii municipale înființateanul trecut.
"Banii, cei 200 de milioane de euro, i-a luat de la investițiile nerealizate, o parte dintre acestea fiind lucrări de infrastructură rutieră", a scris Ciucu pe Facebook.
Bucureștiul e plin de gropi pentru că Administrația Strazilor este în disoluție, angajații nu mai fac nimic așteptând să fie dați afară iar o parte preluați de trei dintre companii, arată Ciucu.
"Companiile nu sunt funcționale, este exact așa cum am prevăzut, n-au fost în stare să le capaciteze. N-au suficienți ingineri, muncitori, utilaje. Să capacitezi o companie de construcții este mai dificil decât să deschizi un SRL în Voluntari.
Dacă ar fi prioritizat lucrările și dat drumul la proceduri de atribuire din timp, acum deja n-am mai fi avut cratere pe bulevarde.
Acestea sunt motivele pentru care Bucurestiul este și va rămâne plin de gropi și toate, absolut toate, i se datorează primarului general și echipei sale", mai scrie Ciucu.