”Primarul General, Gabriela Firea, a facut ieri, 27 septembrie, catre Parchetul de pe Langa Curtea de Apel Bucuresti, plangere penala impotriva acelor persoane care au raspandit informatii false in ziua de 20 septembrie, cand, previziunile Agentiei Nationale de Meteorologie anuntau cod galben de furtuni cu pericol de transformare in portocaliu, in Capitala.
Reamintim ca, in data de 20 septembrie, prin diverse cai de comunicare, (sms, whatsapp, retele de socializare etc.), s-au vehiculat informatii false, conform carora fenomenele meteorologice ar fi mult mai grave decat s-a anuntat oficial, informatii care au generat panica in randul bucurestenilor”, anunță un comunicat al Primăriei Generale.
Mesajul la care face referire Primăria Generală este acesta: "Bună! Am un client care lucrează direct cu Firea în PMB și m-a avertizat acum că nu se dorește creare de panica dar situația ciclonului e mult mai grava decât s-a anunțat oficial. Maxim la ora 17.00 să fim adăpostiți şi mașinile parcate corespunzător sa nu fie expuse la căderi de copaci sau acoperișuri. Anunță și tu pe cine poți. E neoficial."
Acesta a început să circule în orele dinaintea unei furtuni așteptate în București, în legătură cu care Gabriela Firea lansase deja mai multe mesaje de avertizare.
Primarul General recomandase, printre altele, închiderea mai devreme a școlilor și grădinițelor și ceruse bucureștenilor să evite să iasă din casă dacă nu este nevoie.
Avertismentele venite pe toate canalele au generat îngrijorare în București și un trafic infernal timp de câteva ore. Furtuna a ocolit în mare parte Bucureștiul, dar un om a murit totuși, după ce a fost lovit de un copac.