Într-un comunicat transmis sâmbătă presei, Primăria Capitalei respinge ca falsă acuzația că a alocat 27,8 milioane lei, în august 2018, către recent înființata Companie Municipală Tehnologia Informatiei "pentru înlocuirea instalatiilor degradate și învechite de pe Arena Natională".
Primăria a încheiat, în schimb, în mai 2018, un acord cadru cu Asocierea Compania Municipală Energetică București SA și Compania Municipală Tehnologia Informației București SA, în valoare de 15 milioane de lei, cu o durată de 36 de luni, "pentru servicii tehnice de exploatare, operare, mentenanță corectivă și preventivă, instalații termice, ventilație, instalații de stins incendiu, instalații de joasă tensiune și instalații de curenți slabi pentru Arena Națională".
Primăria generală mai arată că, în perioada 2011-2017, încasările de la Arena Națională se ridicau la 25,7 milioane lei, iar cheltuielile la 77,4 milioane lei (diferența neacoperită fiind de 66,8%).
După rezilierea contractului, 2017 a fost primul an în care s-a redus la maximum diferența dintre încasări și cheltuieli: încasările s-au ridicat la 4,6 milioane lei, iar cheltuielile – la 5 milioane de lei, se spune în comunicatul de presă al PMB.
Redăm mai jos precizările făcute de Primărie:
"Referitor la scrisoarea deschisă pe care UTI a difuzat-o în spațiul public și în care se aduc acuzații Primăriei Municipiului București cu privire la managementul Arenei Naționale, facem următoarele precizări:
Demersul companiei UTI este o formă clară de șantaj, întrucât nu pot coexista, în cadrul aceluiași document, alegații referitoare la o posibilă viitoare colaborare cu Primăria Capitalei și informații trunchiate sau pur și simplu neadevărate despre situația de la Arena Națională. În realitate, compania UTI își asumă, de această data direct, campania de discreditare a Primăriei Capitalei și a Primarului General, dusă până acum doar prin intermediul anumitor publicații.
Prin urmare, Primăria Municipiului București își rezervă dreptul de a acționa în instanță atât conducerea UTI, cât și instituțiile de presă care au publicat articole pe acest subiect fără a cere un punct de vedere Primăriei Capitalei și fără o verificare elementară a informațiilor.
Primăria Capitalei nu are cum să primească nici sfaturi, nici critici, de la o companie care s-a discreditat prin modul defectuos în care a prestat servicii către municipalitate, încasând în schimb sume de ordinul zecilor de milioane de euro.
Concret:
1. Deși în scrisoarea publică se susține că "întreținerea și menținerea Arenei la parametrii impuși de standardele FIFA/UEFA ar fi costat mult mai puțin în cadrul contractului de întreținere încheiat cu UTI" comparativ cu cheltuielile practicate în prezent de compania care gestionează acum stadionul, reamintim că:
-în perioada 2014-2017, când compania UTI administra Arena Națională, în bază unui acord cadru, compania a încasat nu mai puțin de 26 de milioane de lei.
- Mai mult decât atât, în baza acelui acord cadru, SC UTI Grup SA realiză DOAR activități de întreținere și exploatare curentă a echipamentelor și instalațiilor din cadrul Arenei Naționale, notificând beneficiarului starea tehnică a sistemelor și defecțiunile apărute la componentele acestora, fără să procedeze la repararea sau înlocuirea acestora.
2. Referitor la raportul încasări/cheltuieli, subliniem încă o data că, în perioada 2011-2017, încasările se ridicau la 25,7 milioane lei, iar cheltuielile la 77,4 milioane lei (diferență neacoperită-66,8%).
-După rezilierea contractului, 2017 a fost primul an în care s-a redus la maximum diferența dintre încasări și cheltuieli: încasările s-au ridicat la 4,6 milioane lei, iar cheltuielile – la 5 milioane de lei (prin urmare din totalul cheltuielilor doar 8,3% nu sunt acoperite de încasări).
3. Un alt neadevăr flagrant din scrisoare îl reprezintă afirmația potrivit căreia "în luna august 2018 ați alocat 27,8 milioane lei către recent înființată Companie Municipală Tehnologia Informației pentru înlocuirea instalațiilor „degradate" și învechite de pe Arena Natională". Complet fals!
-În realitate, Primăria Capitalei a încheiat, în luna mai, un acord cadru cu Asocierea Compania Municipală Energetică București SA și Compania Municipală Tehnologia Informației București SA, în valoare de 15 milioane de lei, cu o durată de 36 de luni, pentru servicii tehnice de exploatare, operare, mentenanță corectivă și preventivă, instalații termice, ventilație, instalații de stins incendiu, instalații de joasă tensiune și instalații de curenți slabi pentru Arena Națională.
-Contractul cuprinde următoarele activități: servicii tehnice Administrare și Servicii tehnice auxiliare, servicii permanență 24/7 și Operare evenimente, mentenanța perventiva și corectivă.
4. În acest context, reamintim că un alt contract păgubos pe care compania UTI îl avea cu Primăria Capitalei, (contract care a fost reziliat în luna decembrie 2017), a fost cel prin care această companie a gestionat sistemul de management al traficului, la prețuri de 25 de ori mai mari decât prețurile practicate în prezent de către Compania Municipală Managementul Traficului, înființată de Primăria Capitalei.
- Astfel, potrivit acordului cadru încheiat între UTI și Administrația Străzilor, prețul unei licențe (pentru a putea fi integrată în BTMS, orice intersecție din Capitală are nevoie de o licență de integrare emisă de dezvoltatorul softului pe bază căruia funcționează sistemul) era de 220.678 lei (circa 50.000 euro). Deși în anul 2016, printr-un act adițional, compania UTI a scăzut prețul la 99.000 lei, licențele au fost cumpărate anterior acestei modificări. Până în anul 2016, PMB a recepționat peste 200 de astfel de licențe.
-În prezent, prețul unei licențe de integrare livrată de Compania Municipală Managementul Traficului București (achiziționată de la același dezvoltator al softului pe bază căruia functionează sistemul BTMS), este de aproximativ 2.000 euro, adică de 25 de ori mai puțin. Dacă Primăria Capitalei ar fi cumpărat astăzi licențele, la prețul oferit de compania proprie a Primăriei Generale, acestea ar fi costat 400.000 euro, cu 9,6 milioane de euro mai puțin.
-Mai mult decât atât, pe lângă prețurile mari practicate, experții companiei au constatat nenumărate deficiențe la sistemul de semaforizare al Capitalei și la modul în care au fost executate lucrările de modernizare de către UTI, drept pentru care Primăria Capitalei este în curs de contractare a unei expertize asupra tuturor lucrărilor de investiții executate pentru realizarea sistemului de management al traficului și, în funcție de rezultatele expertizei, va luă măsurile care se impun", se arată în comunicatul de presă al Primăriei.