Primul dintre mesajele lui Mihai Şora, ajuns la venerabila vârstă de 102 ani, spune că dacă nici acum după Ordonanța de Urgență a lui Toader, românii nu înţeleg spre ce ne îndreptăm, "înseamnă că suntem pierduți, ca nație, pentru alte câteva decenii":
"Oameni buni, dacă nici astăzi, după Ordonanța de Urgență, nu vedeți – adică NU VEDEȚI! – spre ce ne îndreptăm, dacă nici astăzi nu înțelegeți – NU ÎNȚELEGEȚI! – ce înseamnă și încotro ne duce subordonarea magistraților de către politicieni, înseamnă că suntem pierduți, ca nație, pentru alte câteva decenii. Noapte bună, România!", este mesajul lui Mihai Şora.
Într-un al doilea mesaj, filosoful trimite la un reportaj Recorder care dezvăluie hoțiile pesediste, jaful din primării și din consiliile județene. "Dar perversiunea Hidrei întrece adesea orice imaginație, iar furtul cu „acte în regulă" este mult mai greu de scos la iveală, demontat și corectat", spune Şora.
"Am auzit cu toții de hoțiile pesediste, de jaful din primării și din consiliile județene, de sărăcia în care se zbate satul românesc, de presiunile asupra oamenilor cinstiți și de luptele acestora cu prăduitorii țării, acolo, la firul ierbii, în teritoriu. Dar perversiunea Hidrei întrece adesea orice imaginație, iar furtul cu „acte în regulă" este mult mai greu de scos la iveală, demontat și corectat.
Aștept încă ziua în care fapte de corupție precum cele din reportajul alăturat vor fi sancționate nu doar în instanță, ci și în Biserică. Un preot hoțoman – ba încă unul care ia în derâdere numele Domnului și minunile Sale – nu are, de facto, nicio legătură cu acest sacerdoțiu. Îi felicit pe jurnaliștii de la Recorder: ca de obicei, ancheta lor este edificatoare", a scris Mihai Şora pe Facebook.