"Știți cum e să te întâlnești cu propriul tău copil, transportat pe targă, în stare de inconștiență către un echipaj SMURD?
Fetele mele erau cu mine la protest. Una dintre ele a înaintat puțin, cu o prietenă a ei, în dreptul primelor mese de la girafă. Acolo a inhalat gazele împrăștiate de forțele de ordine. Și-a pierdut cunoștința.
Deodată, am văzut paramedicii care transportau pe targă o adolescentă de 16 ani. Unul dintre voluntarii care transportau targa mi-a strigat: Domnule Alexandrescu, este fata dumneavoastră!
M-am alăturat lor în goană și am urcat în camion. A urmat resuscitarea, cu oxigen și monitorizare a inimii. Mulțumesc echipei de intervenție!" a scris Vlad Alexandrescu în mesajul său.
Senatorul USR se întreabă, în continuare, "cum e ca un guvern să-și gazeze proprii cetățeni? Și pe copii! Să le facă rău ca să-și asigure liniștea? (...) Este de departe cea mai brutală intervenție a Jandarmeriei. Și pentru ce? Pentru că strigă oamenii împotriva Guvernului? Iar nouă ne trebuie să ne ia ambulanța copiii pentru că au îndrăznit să se afle acolo?"
sursa foto: FB/Vlad Alexandrescu