"În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, de 56 de ani, din Horia, conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, ar fi surprins şi accidentat doi pietoni care traversau regulamentar strada pe trecerea pentru pietoni. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a unei femei în vârstă de 39 de ani şi a unei minore în vârstă de 9 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Roman, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.