Scenele groazei au avut loc în comuna Săvinești din județul Neamț. Acolo au intervenit mai multe echipaje de mascați, polițiști și un negociator. Bărbatul de 64 de ani amenința oamenii legii că își va lovi fiica de 4 ani cu toporul. Alături de agresor mai era un bărbat de 90 de ani.
Mascații de la Acțiuni Speciale l-au imobilizat la timp pe tatăl agresiv, după care polițiștii au intervenit să salveze copila care țipa de frică în beci. În aceeași încăpere mai era și concubina de 32 de ani a agresorului. Cele două erau ținute în beznă și în condiții inumane.
Apelul la 112 a fost dat de către mama copilei care le-a spus polițiștilor că fostul soț i-a furat fiica și nu i-o va mai înapoia.
Individul a fost reținut și s-a ales cu dosar penal, iar copila a ajuns în siguranță la mama ei. Oamenii legii continuă cercetările.
În caz de urgențe, apelați numărul Telverde 0 800 500 333, destinat victimelor violenței domestice.