Joi, fetița s-a simțit rău, iar părinții au dus-o la spitalul din Băilești. Pentru că avea simptomele specifice Covid-19, medicii au decis să o testeze, iar rezultatul a fost pozitiv. Ulterior, starea fetiței s-a agravat și a fost transferată la Spitalul de Boli Infectioase din Craiova, potrivit ziare.com.
Primarul din Băilești a anunțat că se face o anchetă epidemiologică la domiciliul fetiței, unde locuiesc mai multe familii, inclusiv încă 11 copii. Acesta a precizat că, în zilele următoare, vor fi testate toate persoanele din locuința respectivă și se vor lua măsurile care se impun.