Fete dispărute Caracal. UPDATE: Suspectul a recunoscut faptele, anunță surse citate de Realitatea TV.
Informatii socante legate de cazul fetelor disparute la Caracal! Ies la iveală detalii revoltatoare cu privire la interventia autoritatilor. Una dintre fete a reușit să sune la 112 în timp ce era in casa criminalului, ieri dimineață, la 11! Polițiștii au intervenit abia azi-dimineața la ora 6, adică după 19 ore! La fel ca in cazul avionului prabusit in Apuseni, STS nu a putut localiza apelul! Polițiștii acuză că au primit o rază mult prea mare de localizare și trei adrese greșite. În cele din urmă, anchetatorii au ajuns la casa suspectului pentru ca fata avea un telefon performant, pe care era activata localizarea prin GPS. N-au mai găsit-o însă în viață!
Anchetatorii au descoperit la casa criminalului bijuteriile unei fete și oase care ar fi fost arse cu acid sulfuric. De asemenea, au găsit mai multe pachete cu carne.
Fata lor, Mihaela Luiza Melencu, de 19 ani, a dispărut pe 14 aprilie, după ce a plecat să scoată bani de la bancomat. La întoarcere, fata a luat o maşină la ocazie, iar de atunci nu a mai fost văzută.
Fata de 15 ani care a sunat la 112, Alexandra Măceşanu, a fost văzută ultima dată miercuri dimineață. Era din comuna Dobrosloveni și voia să ajungă la Caracal pentru a se întâlni cu prietenul ei. Ar fi luat o mașină de ocazie în drum spre casă. Seara, familia a semnalat dispariția fetei pe Facebook. Însă abia joi dimineață au apelat poliția. Vecinii spun că fetele nu ar fi avut nicio șansă în fața bărbatului care avea o constitiție masivă.
Anchetatorii au găsit în curtea bărbatului oseminte și bijuterii. Potrivit unor surse, mama fetei dispărute în aprilie a recunoscut o parte din bijuterii.
UPDATE: Noi detalii din cazul fetelor dispărute din Caracal. Una dintre fete ar fi sunat ieri la 112. Fata a spus că este sechestrată. A intervenit STS și s-au făcut percheziții în mai multe case. Când au ajuns la casa mecanicului auto, au fost găsite mai multe rămășite ce par a fi umane. Se presupune că au fost tranșate și le-a fost dat foc. E posibil să fie mai mult de două cadavre.
Citiţi şi: Aşa arată principalul suspect în cazul fetelor dispărute
Iată ce spune Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR, pentru o televiziune de știri:
- În data de 25, colegii mei din IPJ Olt au fost sesizați de părinții unei fete, în vârstă de 15 ani, că aceasta a dispărut în data de 24 de la domiciliu și n-a mai revenit, în zona municipiului Caracal.
- În cauză, au fost efectuate trei percheziții, în cadrul unui dosar întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, în mod ilegal.
- În această dimineață, în urma unei percheziții la locuința unui bărbat de 57 de ani, mecanicul auto, au fost identificate mai multe rămășițe ce par a avea origine umană. (...)
- La fața locului, se află un medic de la medicină legală.
- Rămășițele vor fi transportate la Serviciul de Medicină Legală, unde vor fi efectuate expertize pentru a se stabili dacă au sau nu origine umană.
- În cursul acestei zile, cei de la Medicină Legală vor da un rezultat.
- Bărbatul de 57 de ani e în custodia poliției și este audiat chiar în acest moment.
Întrebat dacă sunt mai multe cadavre, purtătorul de cuvânt al IGPR nu a dat un răspuns clar, vorbind despre posibile rămășite umane, analizate la Medicină Legală.
UPDATE. Cinci pungi de carne au fost găsite de anchetatori, vineri dimineaţa, în congelatorul bărbatului în vârstă de 65 din Caracal, taximetrist de ocazie. Totodată, în autoturismul acestuia a fost găsit un cercel, despre care se bănuieşte că ar fi al Alexandrei Măceşanu, tânăra dispărută miercuri.
Anchetatorii au mai găsit în locuinţa situată pe strada Craiovei din Caracal mai mulţi dinţi ce par a fi de om.
Potrivit unor surse, este vorba despre locuința unui bărbat în vârstă de 65 de ani, care practică taximetrie de ocazie, în Caracal.
Aceleași surse susțin că, într-adevăr, în gospodăria respectivă, într-un butoi, au fot găsite oseminte, care au fost ridicate de medicii legişti. Încă nu se ştie dacă este vorba despre resturi umane, o expertiză medico-legală urmând să stabilească acest lucru.
Vecinii spun că bărbatul de 65 de ani era foarte masiv, că era divorţat şi că avea o maşină cu care pleca dimineaţa şi venea seara.
„Conducerea Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfășurate de colegii din Olt cu privire la cazul de la Caracal. Toate activitățile se desfășoară sub coordonarea unui procuror“, transmit poliţiştii.
Între timp, pe site-urile de socializare s-a viralizat o postare, iar cometatorii spun că mai multe fete arse ar fi fost găsite la locaţia respectivă
O tânără de 15 ani, din Dobrosloveni, a fost dată dispărută, miercuri dimineaţă, după ce a plecat de acasă, la Caracal, moment din care familia nu mai ştie nimic despre ea.
Mama fetei este cea care a anunţat dispariţia Alexandrei Măceşanu, elevă a Liceului „Mihai Viteazul” Caracal.
Într-o postare distribuită pe Facebook, familia fetei cere ajutorul celor care ar putea avea informaţii despre tânără.
Acţiunea este desfăşurată în cazul tinerei în vârstă de 15 ani, dispărută în cursul zilei de joi, scrie realitateadeolt.net
Între timp, pe site-urile de socializare s-a viralizat o postare, iar cometatorii spun că mai multe fete arse ar fi fost găsite la locaţia respectivă. Informaţia nu a fost confirmată, încă, până la ora trimiterii acestei ştiri.
Fete dispărute Caracal. Caz misterios
Fete dispărute Caracal. Două dispariţii trase la indigo provoacă mari semne de întrebare în Caracal. O adolescentă de 15 ani e de negăsit de mai bine de 24 de ore, după ce s-ar fi urcat într-o maşină la ocazie. În condiţii similare a dispărut şi o altă elevă, în urmă cu aproape patru luni, într-o localitate învecinată. Şi familiile, şi criminaliştii se tem că cele două au fost răpite.
Alexandra a fost văzută ultima dată miercuri seară, când urca într-o maşină, la ocazie, lângă Caracal, spun surse din poliţie. De acasă ar fi plecat, însă, încă de dimineaţă. De atunci, mama nu mai ştie nimic de ea.
Fete dispărute Caracal. Cazul misterios e tras la indigo cu dispariţia unei alte fete, dintr-o localitate vecină. Luiza Mihaela e de negăsit de aproape patru luni. Plecase de acasă pentru a scoate bani de la bancomat, din Caracal. Când s-a întors, a luat o maşină de ocazie şi a dispărut.