Parada a avut ca traseu Gara Târgoviște — Bulevardul Carol I — Bulevardul Mircea cel Bătrân — Calea Domnească — Parcul Chindia, transmite Agerpres.
Garda cetății, ateliere medievale, un spectacol medieval ''Dracula'', târg al meșterilor, concerte la Curtea Domnească, toate fac parte din Festivalul Dracula de la Târgoviște, ce are loc în perioada 16-21 iunie.
Joi a avut loc, chiar lângă Turnul Chindiei, un concert al trupei ''Pasărea Rock'', iar vineri seara a concertat formația târgovișteană de heavy metal Trooper.
Sâmbătă, la Curtea Domnească Târgoviște va avea loc spectacolul medieval ''Dracula'', susținut de trupa de cascadori ''Lupii Albi''.
Este a doua ediție a festivalului, iar administrația locală vrea ca evenimentul să devină un brand al Târgoviștei. Organizatorii Festivalului Dracula sunt Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița.