Reprezentanții fermierilor susțin că mecanismul de reducere a prețului este și prost gândit, și prost aplicat. Fermierii solicită Consiliului Concurenței să analizeze modul prin care procesatorii şi retailerii operează, pe lanț, reducerea de preț de 20%.
Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului laptelui proaspăt de consum, la care au acceptat să participe toate marile reţele comerciale, se aplică începând de la 1 mai, pentru o perioadă de 6 luni, conform anunțului făcut recent de Consiliul Concurenței.
Reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica însă laptelui de proveniență românească și se va împărți între retaileri, minimum 10%, și procesatori, minimum 10%.