Firma iniţială pe care era operat businessul este Ferma Dacilor Tradiţional, însă această figurează radiată deja de mai mulţi ani. La aceeaşi adresă însă, apare firma Ferma Dacilor Production SRL, înregistată în anul 2016 în Tohani, județul Prahova, care oferă „facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”.
Compania a înregistrat rezultate bune și în creștere încă de la înființare. În 2022, afacerile au urcat cu 30%, până la 5,5 milioane de lei. Profitul a crescut și el cu 22%, la 1,9 milioane de lei. Numărul de angajați urcase de la 6 la 11. Compania avea, totuși, și datorii în creștere, la 1,1 milioane de lei, conform datelor analizate de economedia.
Ferma Dacilor Production SRL este deținută în procente egale (50%) de Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu. Marian-Viorel Olteanu mai deține (95%) împreună cu Elena Coralia Olteanu (5%) și firma Mitan TotalCons SRL, înființată în 2017 în Călugăreni, Prahova, cu obiect de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Adrian Vitomir Ristin mai deține (100%) și firma Burebista Carmangerie SRL, înființată în 2019 în Mizil, Prahova, cu obiect de activitate „Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)”.
După cum menționa Cornel Dinicu, intenția sa inițială era ca Ferma Dacilor să fie un loc unde se creșteau animale și se produceau produse alimentare tradiționale. Cu toate acestea, lipsa de personal calificat în acest domeniu a dus la pierderea mai multor animale. Având în vedere această situație, fondatorul a decis să reorienteze direcția afacerii către domeniul turismului.
În cadrul unui interviu acordat presei locale pe data de 13 decembrie, Dinicu declara că zona în care a construit Ferma Dacilor era „o râpă”, aşa cum i-a spus unii dintre apropiaţi. Afacerea a început prin amenajarea unui grajd, care a fost transformat în restaurant şi unitate de cazare.
În același interviu, Cornel Dinicu se plângea că avea probleme cu autorizațiile, care veneau greu.
„Atunci când le gândesc le și fac. Când îmi vine o idee o fac. Mai puține analize… Dar mi-au ieșit instinctual, am instincte bune. Visez noaptea ceva, ziua fac. Mai greu cu autorizațiile, că nu se mișcă cu viteza mea, peste noapte. Ei nu se trezesc nici peste mulți ani. Durează ani de zile până se trezesc ei sau poate niciodată. De exemplu, PUZ-ul la clădirea asta a durat patru ani. Dacă stăteam după ei, nu se realiza niciodată proiectul ăsta. În continuare sunt multe… Sistemul e foarte greoi și foarte încâlcit, nu te ajută, doar te încurcă. Mi-aș dori doar să nu mă încurce, să fie lucrurile mai simple. Că nu facem nimic ilegal”, spunea omul de afaceri.
Patronul pensiunii Ferma Dacilor, personaj extrem de controversat - Ar face parte dintr-o bandă de mafioți, legături cu Rusia și Africa
Patronul pensiunii devastate de flăcări, Cornel Dinicu, este un afacerist extrem de controversat din Prahova. Antreprenorul care pune accent pe valori tradiționale ar face parte dintr-o bandă de mafioți cu legături în Rusia și Africa. Din filiera mafiei diamantelor a reușit să scape cu mâinile curate patronul a cărei afaceri a ars din temelii, relatează Realitatea PLUS.
Cornel Dinicu este patronul de la Ferma Dacilor, cel care de la începutul anilor 2000 se ocupa cu afaceri necurate până când a ajuns să lucreze pentru mafia rusă și traficanții de diamante din Sierra Leone, din vestul Africii.
Dinicu, împreună cu alți doi complici au furat 500.000 de dolari și un kilogram de bijuterii de aur din portbagajul unei mașini de lux a lui Mihai Bucurenciu, liderul interlopilor din cartierele Regie și Giulești din Capitală.
Cornel Dinicu și cei doi hoți erau căpeteniile gărzilor de corp ale interlopilor din Regie. Interlopul Bucurenciu a căutat răzbunare și l-a torturat pe unul dintre complicii lui Dinicu, iar scandalul a luat amploare.
Poliția Capitalei a intrat pe fir, împreună cu trupele speciale de la Crimă Organizată. Scandalul uriaș între clanuri a zguduit până și scaunul ministrului de Interne, Dudu Ionescu de la acea vreme. Au fost destituiți mai mulți șefi din Interne.
Cu vise mari de gangster, după ce s-a pus rău cu interlopii din Capitală, Dinicu a ajuns în brațele mafiei ruse. În 2007, Cornel Dinicu era trimis în vestul Africii pentru că era cunoscut drept unul dintre cei mai periculoși recuperatori. Dinicu ar fi fost trimis special să supravegheze exploatările de diamante ale rușilor.
După câțiva ani Dinicu dă semne că se cumințește, așa că începe să pună bazele unei mari afaceri pe Drumul Vinului din România.
Complexul de la Tohani estima afaceri în 2020 de 642 de mii de euro, o creștere cu 20%.
Incendiu puternic pe Calea Dorobanți - Pompierii au folosit autospeciala de intervenție la înălțime
Ferma Dacilor nu avea autorizație pentru securitatea la incendii încă din 2019 de când a fost amendat complexul.
Ferma dacilor, pensiunea care a ars din temelii, era un adevărat brand turistic. Complexul fusese ridicat de la zero de controversatul om de afaceri Cornel Dinicu. Mega afacerea atrăgea zeci de mii de turiști pe dealurile din Tohani în fiecare an.
Departe de aglomerația de pe Valea Prahovei, pe dealurile din Tohani, se găsea Ferma Dacilor, un proiect început de antreprenorul prahovean Cornel Dinicu.
Povestea pensiunii a început în urmă cu 10 ani, când Cornel Dinicu a achiziționat terenurile pe care ulterior a dezvoltat afacerea. El avea planuri mari pentru viitorul afacerii.
Proiectul s-a bucurat și de recunoaștere pe plan internațional, odată cu vizita celebrului vlogger Mark Wiens. După câteva zile petrecute la Ferma Dacilor, a plecat mai mult decât încântat.
Ferma Dacilor era o afacere prahoveană, unică în Europa. Avea peste 20 de camere, 4 căsuțe suspendate și 4 colibe dacice.