Se pare că în timpul perioadei Aphelion, adică atunci când Pământul este cel mai îndepărtat de Soare, temperatura medie a întregii planete este mai mare cu aproximativ 2,3 grade Celsius, decât în perioada Perihelion (când este mai aproape de astru ceresc).
În ciuda faptului că intensitatea luminii solare care cade pe Pământ în timpul aphelionului este cu aproximativ 7% mai mică decât în timpul periheliului, Pământul ajunge să fie mai cald în perioada în care acesta este cel mai îndepărtat de Soare.
De ce temperatura Pământului crește chiar dacă se îndepărtează de Soare
„În timpul lunilor de iarnă, în emisfera nordică temperatura nu se schimbă la fel de mult ca temperatura generală a emisferei sudice, unde este vară. Acest lucru se datorează faptului că o porțiune mult mai mare din emisfera sudică, în comparație cu emisfera nordică, este alcătuită din apă, care are o capacitate de căldură semnificativ mai mare decât pământul", explică cercetătorii.
Astfel, o explicație ar putea fi faptul că în emisfera nordică există mai mult pământ decât în cea sudică. Iar în mod bizar pământul se încălzește mult mai repede decât apa, iar apa se răcește mult mai încet decât pământul.
Așadar, chiar dacă în timpul verii este mai puțină intensitate a luminii solare în emisfera nordică, temperatura medie a Pământului este mai ridicată în acest moment când este mai îndepărtată de Soare.