Eclipsă totală de Lună, din noaptea de duminică spre luni, va fi vizibilă parţial din toată ţara. "Vizibilă parţial" înseamnă că nu toată eclipsa se va putea vedea din România, Luna apunând când încă se află în umbra Pământului, potrivit informaţiilor furnizate de Observatorul astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti, informează Mediafax.
Eclipsa va începe la ora 03:11, va are maximul la ora 05:47 şi se va termina pentru români în jurul orei de 07:16. Cea mai spectaculoasă parte a unei eclipse totale este perioada de când Luna intră în umbră Pământului şi până când iese din umbră. În cazul acestei eclipse primul moment va avea loc la ora 04:06, dar al doilea va fi pierdut pentru că Luna apune.
Luna va sta complet în umbra Pământului între 05:10 şi 06:23, iar momentul de maxim va fi la ora 05:47. Este perioada când discul selenar va căpăta o culoare roşiatică (mai deschisă sau mai închisă în funcţie de gradul de opacitate al atmosferei terestre).
Pentru că fenomenul se va produce în a doua jumătate a nopţii, Luna nu se va afla sus pe cer pe durata desfăşurării eclipsei. Eclipsa va începe cu Luna înspre sud-vest, aflată la aproximativ 40 de grade deasupra orizontului. În momentul maximului se va afla la 20 de grade, iar după aceea se va apropia din ce în ce mai mult de orizont până când va apune (în jurul orei 07:16).
O parte din fenomen va putea fi observat când afară se luminează de zi, noaptea terminându-se oficial la ora 05:32.
Eclipsa va putea fi vizibilă cu ochiul liber.
Următoarea eclipsă de Lună se va produce pe 16 septembrie 2016.