Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară în parcul Petofi Sandor din Timișoara, în timpul manifestărilor organizate cu prilejul rugii cartierului Freidorf. În timpul furtunii vântul a doborât un ecran montat în apropierea scenei, apoi a căzut pe o rulotă, după care a picat pe o femeie care se afla în trecere. Femeia a fost preluată imediat de un echipaj de prim ajutor și a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara.
„Femeia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara. Aceasta prezenta multiple fracturi prin strivire, la nicelul feței, toracelui și la ambele membre inferioare. În prezent se află internată pe Secția de Politraumă din cadrul Clinicii de Anestezie și Terapie intensivă”, povestește Andreea Borboros, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara, potrivit tion.ro.