"Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg", spune o vorbă și nu este deloc departe de adevăr. Dovada este drama cumplită prin care a trecut o femie, imediat după nuntă. Deși sperase ca noua etapă din viață să fie asemeni unei povești cu prinți și prințese, s-a dovedit a fi iadul pe Pământ.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani a venit în Marea Britanie împreună cu noua sa soție, după ce a încheiat o căsătorie aranjată în Pakistan.
Tinerii însurăței s-au mutat într-o casă din Hillingdon, în vestul Londrei, pe care o împărțeau cu familia bărbatului. Vorbim aici despre tatăl său, în vârstă de 54 de ani, mama sa, în vârstă de 56 de ani, fratele său, în vârstă de 32 de ani, și sora sa, în vârstă de 27 de ani.
Viața femeii a devenit imediat un chin, și asta deoarece rudele bărbatului au supus-o pe femeie la rele tratamente și au împiedicat-o să-și contacteze rudele sau prietenii, a declarat un tribunal din Marea Britanie, potrivit Daily Mail.
Potrivit tribunalului britanic, femeii nu i s-a permis nici să părăsească locuința sau să aibă acces la documentele personale de identitate. Victima era, de asemenea, obligată să gătească și să facă zilnic curățenie în casă, iar dezvoltarea ei profesională a fost blocată pentru că nu i s-a permis să meargă la facultate.
Banii erau un lux pentru ea. Pentru a face totuși rost de câțiva bănuți pentru lucrurile de maximă necesitate, proaspăta soție trebuia să cerșească de la soțul ei.
Cumplitele abuzuri au avut loc în perioada octombrie 2017 - aprilie 2019, timp în care femeia a locuit în aceeași casă împreună cu soțul și cei 4 membrii ai familiei sale.
În prezent, bărbatul a fost condamnat la 11 ani de închisoare și este acuzat, printre altele, de detenție ilegală. Membrii familiei sale au primit și ei, după caz, pedepse cu închisoarea ce variază între 21 de luni de închisoare cu suspendare timp de 18 luni și 7 ani și 3 luni de închisoare.
Toate cele cinci persoane au fost, de asemenea, supuse unui ordin de restricție pe termen nelimitat, împiedicând orice alt contact cu femeia agresată.