Vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unei inculpate şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de un inculpat, ambii cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic intern de droguri de risc.
Potrivit DIICOT, în cauză s-a reţinut faptul că, la data de 10.12.2022, inculpatul, la solicitarea inculpatei, fiica sa, a transportat din Spania în România cantitatea de 5 kilograme de rezină de canabis (haşiş), în vederea comercializării pe teritoriul României.
„Odată introduse pe teritoriul ţării, drogurile au fost depozitate în domiciliul inculpatei, unde a locuit şi inculpatul până la momentul intervenţiei organelor de urmărire penală, aceştia stabilind ca sumele de bani obţinute din vânzarea drogurilor să fie împărţite în mod egal între ei. La data de 20.01.2023, inculpata a fost prinsă în flagrant în timp ce comercializa cantitatea de un kilogram şi 28 de grame de rezină de canabis în schimbul sumei de 15.000 de lei”, arată DIICOT.
Activitatea a fost urmată de punerea în aplicare a două mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Arad, în urma cărora, la domiciliul femeii, au fost descoperite şi ridicate cantitatea de 3,5 kilograme de rezină de canabis, un grinder şi un cântar electronic, bunuri care erau depozitate în geanta de voiaj a inculpatului, ascunse printre hainele acestuia.
Sâmbătă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile faţă de femeie.