Şeful secţiei de obstetrică şi ginecologie din cadrul Spitalului Cuza Vodă din Iaşi, prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, a declarat că o femeie în vârstă de 31 de ani, care a născut în 2016 un copil prin cezariană, a decis să nască cel de al doilea copil la domiciliu, cu ajutorul unei persoane care nu are cunoştinţe medicale de specialitate.
"Pacienta, din Iaşi, cu sarcină la termen, supravegheată pe parcursul sarcinii de un medic specialist, cu o naştere anterioară prin operaţie cezariană în 2016, sarcină de 42 de săptămâni, dar cu circulară dublă de cordon ombilical, s-a prezentat în jurul orei 19.30 - 20.00 în Triajul Maternităţii Cuza Vodă acuzând dilataţie completă şi capul fetal blocat la strâmtoarea superioară, cu suferinţă fetală acută. Pacienta a declarat debutul travaliului la domiciliu, în jurul orei 14.30, fiind monitorizată de la ora 15.30 la domiciliu, de o doulă, adică persoană care nu are cunoştinţe medicale şi nici experienţă în asistarea unei naşteri şi care ajută doar psihologic o naştere naturală. Pacienta nu a vrut să precizeze identitatea acestei persoane. Monitorizarea a fost efectuată declarativ prin monitorizarea bătăilor de cord fetal şi tuşeu vaginal. Ea declară că i s-au explicat verbal riscurile naşterii la domiciliu şi ale uterului cicatricial (naşterii prin cezariană - n.r) de către persoana numită doulă, dar nu a semnat vreun act oficial", a declarat pentru AGERPRES medicul Mircea Onofriescu, preşedintele Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie.
Potrivit acestuia, actul medical desfăşurat la domiciliu este de o "gravitate extremă", mai ales în cazul gravidelor care decid să nască acasă după ce, anterior, au născut printr-o operaţie cezariană.
"În ultima lună au murit în condiţii de spital două gravide care au născut natural după naştere prin operaţie cezariană. Pacienta nu doreşte să ne comunice datele personale ale doulei, pentru a putea să evităm alte situaţii de o gravitate extremă. Mai mult, doreşte externarea din spital, deşi starea ei şi a copilului nu este corespunzătoare. Ea prezintă şi semne de depresie postpartum şi nu înţelege gravele complicaţii care pot apărea la nivelul vaginului şi perineului sau care pot afecta copilul. El poate avea probleme neurologice şi trebuie monitorizat în continuare", a declarat Onofriescu.
Medicul a menţionat că este primul astfel de caz cu care personalul respectivei unităţi sanitare se confruntă.
"Este primul caz de acest fel cu care ne confruntăm. Este de o gravitate deosebită şi va fi analizat şi la nivel de societate profesională naţională pentru a nu se mai pune în pericol viaţa mamelor şi copiilor dintr-o lipsă de educaţie sanitară evidentă. Voi face şi o plângere penală pentru a afla cine este persoana care a asistat naşterea. În Marea Britanie şi în alte state occidentale se practică naşterile la domiciliu, dar cu personal specializat. Niciun cadrul medical din lume nu va asista însă o naştere naturală la domiciliu dacă pacienta a avut anterior operaţie cezariană. Există foarte multe riscuri şi complicaţii în astfel de situaţii. De aceea, dacă o gravidă alege să nască natural după operaţie cezariană asta trebuie să se întâmple într-un spital, cu personal specializat şi, mai ales, cu experienţă", a declarat Mircea Onofriescu.