Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor o suspectează pe o orădeancă în vârstă de 34 de ani de furt, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată - 79 de acte materiale şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată - 79 de acte materiale.
”Din cercetări a rezultat că, în perioada decembrie 2023 - februarie a.c., femeia ar fi sustras 2.850 de lei şi un card bancar din locuinţa unei femei de 87 de ani, din municipiul Oradea, pe care o ajuta, în mod curent, la treburile casnice. Ulterior, în perioada 1-15 februarie a.c., folosind respectivul card bancar sustras, aceasta ar fi efectuat 79 de tranzacţii financiare, respectiv plăţi către comercianţi şi retrageri de numerar de la ATM, în valoare totală de 31.412 lei. Prejudiciul total cauzat astfel este de 34.262 de lei”, informează Poliţia judeţeană Bihor.
Miercuri, anchetatorii au descins la locuinţa suspectei, unde au făcut o percheziţie domiciliară. Acolo poliţiştii au identificat o parte din bunurile achiziţionate în urma efectuării tranzacţiilor cu cardul furat, precum şi documente şi alte mijloace de probă, care urmează să fie analizate de către anchetatori.