Femeia a fost atacată şi doborâtă la pământ de trei câini de talie mare, miercuri, în jurul orei 03.00. Doi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov aflaţi în patrulare au intervenit pentru a o salva pe femei, însă au fost, la rândul lor, atacaţi de câini, după ce au folosit spray lacrimogen.
"Pentru îndepărtarea câinilor agresivi, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească arma din dotare, cu care au tras mai multe focuri de avertisment şi înspre animale, acestea fugind", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Ilfov.
Femeia, în vârstă de 47 de ani, din Călăraşi, a fost transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a rămâne internată, a precizat sursa citată.