În adolescenţă, în stadiul incipient al bolii, Libby avea doar câteva sute de astfel de tumori. Anii au trecut, însă, şi, în momentul în care a rămas însărcinată, au apărut cu miile...
"Tumorile care mi-au sufocat pur şi simplu pielea îmi provoacă dureri insuportabile de spate. Pe picioare, situaţia e şi mai şi! Simt furnicături groaznice, nici măcar nu pot să dorm, să calc, să stau în picioare prea mult... Îmi provoacă o senzaţie puternică de frică, de disconfort, de tremur", spune Libby.
"Durerile, cele care nu sunt constante, apar brusc şi devin de nesuportat. De multe ori, chiar şi o îmbrăţişare mă doare. Când fac duş, se întâmplă ca apa să-mi atingă corpul dintr-un anumit unghi, iar asta face durerile cumplite", mai povesteşte femeia.
Timp de peste 25 de ani, Libby s-a luptat cu boala. Apoi, graţie unui show TV care tratează bolile rare, aceasta a fost supusă unor intervenţii chirurgicale extreme. Aproximativ o mie de tumori i-au fost extirpate, din cele care erau extrem de dureroase. După ce rănile s-au vindecat, femeia a fost supusă altor intervenţii de eliminare a cicatricilor, cu laser.
Şi, deşi procesul de vindecare este încet, Libby a văzut primele semne de vindecare încă din primele zile.
"Sunt foarte mulţumită de rezultate şi sper că, într-o bună zi, voi scăpa de toate tumorile. Oamenii încep să nu mă mai privească de parcă aş fi un monstru de la circ", a încheiat aceasta.
Urmăreşte în GALERIA FOTO ataşată acestui articol, prin click dreapta pe fotografii, imagini ÎNAINTE şi DUPĂ intervenţii. Transformarea femeii este uluitoare! Atenţie, imaginile sunt şocante şi vă pot afecta emoţional!