Surse judiciare au declarat marţi dimineaţa, pentru Mediafax, că luni seara, audierile femeii acuzate că şi-a înjunghiat soţul în Piaţa Mare s-au întrerupt, când aceasta le-a spus oamenilor legii că acasă are trei copii care sunt singuri, aceştia având 10 luni, 3 ani şi 6 ani.
Aceleaşi surse au spus că poliţiştii au mers la locuinţa agresoarei, însă aici nu au fost găsiţi copiii, ulterior aflându-se că sugarul este internat la Spitalul de Pediatrie din oraş, iar cei doi copii mai mari se află la o rudă a femeii, în localitatea Şura Mare.
Audierile s-au reluat în cursul nopţii, după ce poliţiştii s-au asigurat că minorii pe care agresoarea în vârstă de 22 de ani îi are cu victima, un bărbat în vârstă de 53 de ani, sunt în siguranţă.
„Împotriva femeii de 22 de ani, s-a emis, în cursul nopţii de luni spre marţi, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de loviri şi alte violenţe, precum şi pentru portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
La rândul său, Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a declarat că bărbatul înjunghiat a fost internat şi operat pentru că a suferit o secţiune a muşchiului, starea sa fiind stabilă în prezent.